Concertul aniversar Iris, din 22 iunie, mutat in Piata Constitutiei

Concertul prin care trupa Iris marchează 35 de ani de carieră, ce va avea loc pe 22 iunie, fiind anunţat iniţial pe Naţional Arena din Capitală, a fost mutat în Piaţa Constituţiei, potrivit unui anunţ făcut de formaţie pe pagina sa de Facebook.

Wednesday, 13 June 2012

0 comentarii


În acelaşi anunţ se specifică faptul că “schimbarea locului de desfăşurare a survenit din motive tehnice ce nu ţin de artişti sau de organizatorii evenimentului”.

Formaţia Iris mai anunţă că biletele deja achiziţionate pentru eveniment rămân valabile, mai multe detalii despre cum va fi împărţită zona de concert urmând să fie disponibile în curând.

Preţurile biletelor, puse în vânzare în reţeaua Eventim şi online, pe www.eventim.ro, sunt de 50 de lei (categoria 3), 75 de lei (categoria 2), 100 de lei (categoria 1) şi 150 de lei (VIP).

Iris promite la concertul care celebrează 35 de ani de activitate a formaţiei, atât trei ore de show muzical, cât şi proiecţii speciale pe un ecran de 60/ 16 metri. Invitaţii speciali ai trupei la acest concert sunt soprana Felicia Filip şi Puya.

“Cea mai mare realizare a trupei este că am reuşit să ajungem să aniversăm 35 de ani”, a spus liderul Iris, Cristi Minculescu, la o conferinţă de presă care a avut loc în aprilie. “Sper să fie un spectacol emoţionant”, a spus acesta.

Cu această ocazie va fi lansat şi noul album al trupei, care va include şapte piese noi şi şapte piese vechi. Cele şapte piese vechi marca Iris care vor figura pe albumul aniversar sunt: “Floare de Iris”, “Strada ta”, “Trenul fără naş”, “Somn bizar”, “Baby”, “Pe ape” şi “Noaptea”.

Una dintre cele mai longevive şi iubite formaţii româneşti, trupa Iris a făcut istorie în rockul autohton timp de trei decenii şi jumătate.

Decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în octombrie 2007, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei lor muzicale, în faţa a 9 milioane de oameni, în peste 5.000 de concerte. În 2007, ei au sărbătorit 30 de ani de existenţă pe Aeroportul Băneasa, unde au cântat în faţa a peste 15.000 de fani, un record autohton greu de egalat.

Un an mai târziu, în 2008, veteranii muzicii rock au primit discul de aur pentru vânzările albumului “Cei ce vor fi” şi discul de platină pentru albumul “Maxima”, fiind premiaţi şi în faţa publicului a doua zi, la concertul Iris Aeterna susţinut la Teatrul Naţional Bucureşti. Tot în 2008, Romanian Music Awards a consemnat alte două premii câştigate de Iris: Best Live şi Best Rock – “Cei ce vor fi”.

După transplantul de ficat suferit de Cristi Minculescu în 2009, pe 6 iunie al aceluiaşi an, Iris şi-a făcut prima apariţie la Romanian Music Awards, pentru a fi recompensată cu Most Wanted Award. Acesta a fost un preambul pentru megaconcertul de revenire susţinut pe 8 octombrie 2009, la Sala Polivalentă în Capitală, în faţa a peste 7.000 de persoane. Cu ocazia acestui spectacol a fost lansată şi “Integrala Iris”, un box set cuprinzând întreaga discografie a trupei. Anul 2010 a însemnat lansarea celui mai recent album Iris, “12 Porţi”, marcată printr-un concert la Sala Palatului din Bucureşti.
Sursa: mediafax.ro

Articole similare

Fara Comentarii

Adaugati comentariu

5 + 2 =