Fill the signin form and go to your private zone.
La Multi Ani Anna Lesko
Anna Lesko implineste astazi 32 de ani.
Monday, 10 January 2011
Anna Lesko (n. 10 ianuarie 1979 în Chișinău), este o cântăreață, pictoriță, textieră de origine etnică ucraineană din Republica Moldova. La vârsta de șaptesprezece ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească.
În anul 2000, artista a decis să se concentreze asupra unei cariere muzicale, cântând timp de aproximativ un an în compania formației muzicale Direcția 5.
În 2002 a apărut și primul material discografic de studio al artistei, Flăcări, ce conține și primul șlagăr al solistei — „Ard în flăcări” — care a rămas până astăzi unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale. La scurt timp a fost lansat un al doilea album, Inseparabili, care a devenit un succes comercial, solista fiind recompensată și cu un disc de aur pentru vânzările înregistrate.
Următoarele două discuri lansate — Pentru tine și Ispita — au marcat o schimbare a stilului muzical abordat de interpretă și au reprezentat o consolidare a carierei lui Lesko, lucru materializat prin șlagăre precum „Nu mai am timp”, „Lasă-mă să cred” sau „Anicyka Maya”.
În anul 2010, artista și-a lansat cel de-al cincilea material discografic, intitulat Jocul seducției, pentru care solista a lucrat cu o serie de compozitori diferiți, el fiind precedat de două extrase pe single, „Balalaika” și „In My Bedroom”.
În paralel cu activitatea de muziciană, Lesko a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac, primul felicitând-o totodată pe interpretă pentru talentul său. O serie de creații ale sale au fost expuse în Muzeul Național de Artă al României.
De asemenea, concomitent cu proiectele sale artistice, Lesko s-a implicat și în campania umanitară 1001 România sau a fost distribuită într-o serie de spoturi televizate pentru diferite produse.
Fara Comentarii
Adaugati comentariu